Pe măsură ce firma ta evoluează iar mașinile cu comandă numerică se înmulțesc, este inevitabil să nu te întâlnești cu cea mai comună problemă întâlnită în fabricile de prelucrări mecanice prin așchiere (după criza de personal calificat).
Vaporii de ulei sau emulsie dau bătaie de cap tuturor care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrărilor mecanice.
Din ce în ce mai multi proprietari de afaceri și manageri responsabili pun accent pe sănătatea angajaților și pe calitatea mediului de lucru.
Fă-ți angajații fericiți și motivează-i să vină la muncă, iar ei o să fie mai productivi și mai eficienți în ce fac.
Inclusiv tineretul o să fie mai interesat de acest domeniu.
Începând cu anul 2014, ne ocupăm de problema calității aerului din fabricile de producție.
Ne-am axat pe rezolvarea problemelor cu vaporii de ulei și emulsie de la prelucrările mecanice deoarece este un domeniu din ce în ce mai competitiv și în România, dar și din cauză că foarte mulți oameni își pun sănătatea în pericol fără să știe.

Să vedem în continuare problemele cu care se confruntă proprietarii de afaceri ca și tine.
Așa îți poți da seama dacă ai nevoie să îmbunătățești calitatea aerului din zona de lucru.
- Este prea cald în hala de producție
Din cauza particulelor de ulei foarte mici din aer, corpul uman percepe o temperatură mai ridicată din cauză că acestea se încălzesc (în special în zilele călduroase).
Unii proprietari de fabrici deschid ușile și ferestrele, doar că trebuie să dea drumul la aerul condiționat care generează cheltuieli cu energia electrică, iar pe lângă asta, nu face bine mediului înconjurător.
- Aerul este îmbâcsit și miroase urât
Dacă atunci când intri în hala de prelucrări mecanice aerul miroase a ulei, înseamnă că aerul este contaminat și poate să pună în pericol atât sănătatea angajaților tăi, cât și a ta.
Aerul curat nu este un moft, este o necesitate!
- Pardoseala trebuie spălată destul de des
Din moment ce uleiul nu este captat și filtrat, acesta se depune pe pardoseală (dar și pe pereți sau tavan) și devine necesar ca să vină cineva să execute operațiuni de spălare și întreținere (un angajat sau o firmă de curățenie), la o perioadă foarte scurtă de timp.
Vorbim de câteva zile.
- Utilajele sunt pline de ulei și trebuie curățate
Nu doar pardoseala, pereții și tavanul se umplu de ulei, ci și mașinile și utilajele din dotare ajung să fie pline de ulei.
- Angajații se plâng de probleme de sănătate
Odată inhalați, vaporii de ulei și aerosoli ajung în plămâni (și nu numai) și pot cauza afecțiuni respiratorii severe, cum ar fi astmul sau fibroza pulmonară.
Mai mult decât atât, aceștia pot duce la apariția cancerului.

- Fluctuație prea mare de personal
Te-ai gândit vreodată că unul din motivele pentru care ai fluctuație mare de personal, este chiar calitatea aerului din hală?
Nu uita că din ce în ce mai multe firme investesc în calitatea aerului și îmbunătățesc condițiile de lucru ale angajaților.
La ei pot pleca și angajații tăi!
- Consumul de curent a crescut
Echipamentele și mașinile din dotare ajung să se îmbâcsească de ulei și să nu mai lucreze în parametri.
Astfel ajung să consume mai mult.
Pe lângă asta, dacă folosești un sistem de evacuare a aerului în afara spațiului de producție, consumi mai mult curent decât trebuie.
Asta pentru că aerul exhaustat trebuie introdus la loc, încălzit, răcit și așa mai departe.
Ceea ce trebuie să faci este să achiziționezi echipamente de filtrare care dau aerul filtrat înapoi în hală.
Astfel nu mai este nevoie să îl scoți afară.

- Consumi prea mult ulei sau emulsie
Într-un an de zile, doar de la o singură mașina CNC, poți pierde sute de litri de ulei dacă nu îl captezi și filtrezi cu echipamente performante.
Acum ai ocazia să reciclezi uleiul folosit, fără să cheltui bani inutil.
Astfel poți investi banii în personalul tău.
- Mașinile CNC se defectează prea des
Uleiul pătrunde în cele mai mici spații și poate genera foarte multe probleme la care nici nu te gândeai.
Nu uita că partea electrică a acestora, cât și unele echipamente de măsură și control, nu au nevoie de ulei.
- Intervenția tehnicienilor durează prea mult
Din cauza uleiului depus peste tot prin mașină, atunci când mașina are nevoie de mentenanță, o parte din timp este pierdut pe curățarea anumitor zone unde nu ar fi trebuit să fie ulei.
De exemplu la mentenanță de 6000 sau 9000 de ore, în mod normal mașina trebuie deschisă, verificată și curățată aproape peste tot de ulei și de mizeria depusă.
Asta dacă îți pasă de bunul mers al mașinilor.

- Productivitatea este scăzută
Un motiv pentru care productivitatea este scăzută poate fi calitatea aerului foarte scăzută!
Aer pe care angajații sunt nevoiți să îl respire zi de zi.
Cine are poftă de muncă atunci când intră într-un spațiu respingător și poluat?
- Timp de așteptare când se deschid ușile CNC-urilor
Dacă vaporii de ulei sau emulsie nu sunt eliminați cu un echipament, după fiecare ciclu, de obicei unii operatorii așteaptă câteva secunde înainte sî deschidă ușile până mai dispare din ceața de ulei din mașină, pentru a nu respira aerul poluat care poate fi nociv în timp.
- Potențialii clienți, investitorii sau partenerii strâmbă din nas
Fabrica este cartea de vizita a celor care o conduc.
Ai fost vreodată într-o fabrică de prelucrări mecanice din Germania sau Anglia, de exemplu?
Ai văzut cum arată? Oare de ce este totul în regulă din toate punctele de vedere?
- Vizibilitate redusă în incinta mașinii
Din cauza vaporilor de ulei (ceață de ulei), în incinta mașinilor de prelucrare vizibilitatea este redusă și împiedică operatorul să vadă anumite detalii care îl interesează, cum ar fi:
- în ce stadiu este piesa la care lucrează
- scula folosită
- șpanul care rezultă
- și altele.
Poate că folosești un visiport, sau ai de gând să achiziționezi unul.
Te anunț că acest visiport rezolvă doar o problemă și nici pe aceea complet.
Îți asigură o vizibilitate decentă în incinta mașinii.
Problema este că unul bun costă cât un echipament de filtrare.
Acestea sunt doar o parte din problemele pe care le poți avea dacă nu captezi, extragi și filtrezi ceața de ulei.
Tu cu ce alte probleme te-ai întâlnit?
Vezi care sunt echipamentele REVEN cu care rezolvi problemele de mai sus
Te invit să vezi si clipul de mai jos pentru a intelege principiul de funcționare al echipamentelor.
Alătură-te fabricilor din România care au investit in astfel de echipamente.
Spune-ne cu ce probleme te confrunți prin completarea formularului de contact.


Comenteaza